Targul International SIAL 2014

Transavia a participat la SIAL 2014, cel mai mare târg internațional din industria alimentară

În anul 2014, Transavia a participat pentru a doua oară la SIAL , cel mai mare târg internațional dedicat industriei alimentare.

Târgul a avut loc în perioada 19 – 23 octombrie la Paris și a reunit cele mai prestigioase companii din industria alimentară din lume. Transavia a fost una dintre puținele companii românești care au luat parte la această expoziție de prestigiu.

„Participarea noastră la SIAL este o recunoaștere a calității produselor Transavia și a experienței acumulate în industria avicolă din România. Produsele noastre sunt apreciate și dincolo de granițele țării, astfel am reușit să atragem parteneri din toata lumea și să exportăm în țări precum Anglia, Franța, Spania, Croația și nu numai. De peste 20 de ani, investim constant în tehnologie și utilaje pentru a deveni un etalon al calității în acest domeniu, iar performanțele deosebite înregistrate de-a lungul anilor, nu fac decât să ne confirme poziția de lider în acest domeniu”, declară Ioan Popa, Directorul General al companiei Transavia.

Târgul SIAL organizat în 20 de sectoare, își propune să aducă sub același acoperiș cele mai importante companii din retail și comerț, industria alimentară, agro-alimentară și vinicolă.

La cea de-a 23-a ediție a târgului SIAL au participat peste 6.300 de expozanți din mai mult de 105 țări.

De asemenea, peste 150.000 de vizitatori, printre care s-au numărat persoane recunoscute la nivel internațional din industria culinară, bucătari șefi celebri, reprezentanți ai celor mai mari companii din acest sector, retaileri și alți colaboratori, au vizitat standurile marilor branduri prezente la eveniment.