Al treilea Raport de Sustenabilitate al producatorului de pui TRANSAVIA ilustreazã transparent abordarea companiei, obiectivele atinse si progresul realizat în anul 2021
Alba Iulia, 16 decembrie 2022. TRANSAVIA, liderul pieței de carne de pui, lansează cel de-al treilea Raport anual de Sustenabilitate, „Hrănim viitorul. Prin acțiuni făcute așa cum trebuie, de la bob la furculiță”. Aferent anului fiscal 2021, raportul indică în mod transparent abordarea companiei, obiectivele atinse și realizările înregistrate, precum și contribuția adusă la bunăstarea oamenilor, a mediului, a animalelor și a comunității, prin abordarea durabilă și transparentă a sustenabilității.
Noul Raport de Sustenabilitate urmărește progresele realizate în relație cu țintele ambițioase propuse în relație cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite și analizează impactul în toate etapele lanțului valoric, conform modelului 100% integrat al afacerii TRANSAVIA: de la producția cerealelor la bunăstarea animalelor, de la certificarea produselor la procesarea și distribuția acestora.
„Noul Raport de Sustenabilitate ilustrează eforturile și reușitele, la 30 de ani de la înființarea companiei. Modelul nostru de afacere integrată 100%, politica „zero pierderi”, producția responsabilă, investițiile susținute și grija pe care o avem față de oameni, mediu și comunități, sunt elemente esențiale care contribuie la performanța operațiunilor noastre și la progresul nostru. Continuăm să lucrăm pentru îmbunătățirea rezultatelor față de țintele propuse și rămânem concentrați pe nevoile consumatorilor pentru produse de calitate, sănătoase și sustenabile", declară dr. ing. Ioan Popa, Președinte și Fondator TRANSAVIA.
TRANSAVIA conduce transformarea sustenabilă în cadrul industriei în care își desfășoară activitatea, fiind singura companie din sector care, de trei ani, realizează un Raport de Sustenabilitate la standarde internaționale, pe care îl face public.
„Și în 2021 am făcut lucrurile exact așa cum trebuie, urmând strategia noastră, de la bob la furculiță. Am condus responsabil operațiunile, creând astfel un cadru solid pentru un viitor mai bun, pentru noi toți. Am continuat să contribuim substanțial la o viață sănătoasă, echilibrată și sustenabilă pentru toți consumatorii noștri, precum și la susținerea obiectivelor de dezvoltare durabilă globală, fiind singura companie cu capital 100% autohton co-semnatară a Codului de Conduită al UE cu privire la Practicile Responsabile Comerciale şi de Marketing în Sectorul Alimentar”, precizează Theodora Popa, Vicepreședinte TRANSAVIA.
Pregătit în conformitate cu cel mai utilizat standard internațional de raportare pentru sustenabilitate, GRI, documentul prezintă informații privind activitățile, practicile și operațiunile companiei în relația cu consumatorii, angajații, clienții, furnizorii, autoritățile, ONG-urile și alte părți interesate, privind dezvoltarea sustenabilă și evoluția progresului față de obiectivele asumate. O atenție deosebită este acordată eticii în afaceri, calității absolute și siguranței alimentare a produselor, sănătății și siguranței angajaților, a clienților și a partenerilor. Totodată, raportul demonstrează o îmbunătățire continuă a performanțelor în ceea ce privește creșterea eficienței energetice, economisirea apei și managementul apelor uzate, reducerea emisiilor pe întregul lanț de producție, bună-starea animalelor, reducerea risipei alimentare și protecția mediului.
„Pentru noi, Raportul de Sustenabilitate este și un proiect pentru viitor. Toate evaluările pe care le realizăm despre felul în care producem sigur și la calitatea asumată, modul în care protejăm mediul pentru generațiile viitoare, maniera în care contribuim la sustenabilitatea economică și la dezvoltarea comunităților unde activăm, ne determină să rămânem concentrați pe îmbunătățirea permanentă a rezultatelor noastre și ne ajută să planificăm noi îmbunătățiri ale planurilor noastre de dezvoltare sustenabilă”, adaugă Theodora Popa, Vicepreședinte TRANSAVIA.
Câteva dintre cele mai importante rezultate ale companiei în 2021
Liderul pieței de carne de pui a înregistrat progrese notabile în ceea ce privește obiectivele sale strategice de sustenabilitate, pe toți cei patru piloni strategici:
Responsabilitate față de angajați:
- în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de șanse și tratament față de toți salariații,
- angajații TRANSAVIA sunt plătiți peste minimul stabilit pe economie în România și nu există nicio diferențiere a remunerației dintre femei și bărbați,
- angajații primesc întregul set de beneficii prevăzut de reglementările în vigoare pentru postul ocupat și beneficiază și de avantaje suplimentare, în baza performanței.
Producție responsabilă:
- 100% din producția de carne de pui este certificată BRCGS Food Safety (British Retail Consortium Global Standards), TRANSAVIA fiind singurul producător de carne de pui la nivel național care deține calificativul AA+,
- toate facilitățile de producție TRANSAVIA au trecut prin inspecții realizate de autoritățile sanitar-veterinare și au înregistrat O (ZERO) incidente de neconformare cu reglementările legislative în vigoare în ceea ce privește sănătatea și siguranța consumatorului,
- 100% din cantitatea de șrot de soia achiziționată pentru hrana păsărilor este certificată, încă din 2020, ca provenind din afara Biomului Amazonian, îndeplinind astfel obiectivul propus de a utiliza în procurarea hranei pentru păsări exclusiv materii prime provenite din surse sustenabile,
- monitorizăm și îmbunătățim bunăstarea animalelor de-a lungul lanțului nostru valoric luând în considerare cele 5 libertăți ale animalelor (Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor) și folosim indicatori de bunăstare a animalelor, bazați pe date științifice, pentru a crește transparența informațiilor față de clienții și consumatorii noștri.
Grija față de Mediu:
- ca urmare a acțiunilor întreprinse, în anul de referință au fost reduse 426.298 tone CO2,
- s-a înregistrat un grad de valorificare a deșeurilor de până la 99,7%,
- s-a consumat cu 125.000 de mc mai puțină apă decât în anul anterior, chiar și în contextul extinderii facilităților de producție.
Implicare cu impact social:
- valoarea totală a sponsorizărilor a fost de peste 2.2 MIL LEI, contribuind la sprijinirea a 32 de organizații și entități,
- impactul pozitiv la nivelul comunităților în care activează compania s-a realizat în 3 domenii prioritare: Educație, Sănătate, Sport.
Întregul Raport de Sustenabilitate poate fi accesat aici: LINK