De Centenar, Transavia, recertificată pentru a 5-a oară Furnizor al Casei Regale
Luni, 26 noiembrie a.c., Transavia a primit reconfirmarea statutului de ”Furnizor al Casei Regale” în cadrul unei ceremonii desfășurate în Sala Tronului de la Palatul Regal. La evenimentul care a reunit mai mulți furnizori, noul certificat a fost primit de Theodora Popa, Vicepreședinte Transavia, din partea Alteței Sale Regale, Principele Radu.
La 18 octombrie 2006, Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, conferea companiei Transavia și domnului Ioan Popa calitatea de ”Furnizor al Casei Majestății Sale Regelui Mihai I”, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Palatul Elisabeta. Calitatea de furnizor a fost reînnoită a doua oară în data 13.09.2010, apoi pe 26.10.2012 și a patra oară în data de 7 mai 2015 - pentru produsele din carne de pui.
Ceremoniile de acordare a calității de ”Furnizor al Casei Regale” și-au păstrat aura veche și nobilă. Casa Regală oferă calitatea de Furnizor al Casei Majestatii Sale Regelui ca semn de recunoaștere și de apreciere a calității deosebite a produselor sau a serviciilor oferite de o persoană sau de o companie comercială. Astfel, acordarea Calității de Furnizor implică un înalt standard al produselor și serviciilor, constanță, seriozitate și înalt profesionalism din partea companiei comerciale sau a persoanei furnizor.
Transavia este liderul pieței de carne de pui din România și cea mai prestigioasă companie FMGC din Transilvania. Business de familie cu tradiție, compania Transavia este un jucător redutabil pe piața cărnii din Europa de Sud-Est, furnizor național în aproape toate conturile internaționale de retail prin brandul Fragedo, principalul produs comercial al companiei și unul din cei mai importanți exportatori din categorie.
Siguranța alimentară și calitatea vieții consumatorilor noștri stau la baza principiilor companiei noastre. Toate produsele pe care le comercializăm la nivel național și internațional sunt produse în conformitate cu ultima versiune a celor mai înalte norme și standarde internaționale de siguranță alimentară , sub atenta supraveghere a autorităților sanitar-veterinare și de mediu. Povestea Transavia a fost scrisă în timp, cu răbdare și respect pentru valoarea muncii și cu exigență, considerată normalitate, pentru a obține în fiecare zi performanța calității produselor livrate consumatorilor. La 28 de ani de activitate, prin asumarea valorilor precum încredere, grijă și responsabilitate, Transavia poate susține promisiunea Well Made in Romania. Acest tip de abordare a consumatorului este unic pe piața din România, iar viziunea atipică a managementului a fost comunicată excepțional în această vară prin campania media memorabilă „Dacă mai mulți ar fi făcut lucrurile așa cum trebuie – România ar fi arătat altfel”.
Poziția de lider pe piața cărnii din România este cea mai mare realizare, iar menținerea sa este posibilă datorită asumării misiunii companiei de a oferi carnea de pui cea mai sănătoasă, pur naturală și cu cel mai bun grad de siguranță alimentară de pe piață. Această misiune a fost asumată direct pe ambalajul Fragedo printr-un icon reprezentativ- o premieră pe piața românească. Încă o dată, ne respectăm promisiunea făcută către consumatorii de pretutindeni prin Well Made in Romania și comunicată direct pe ambalajul produselor noastre prin iconul Calitate premium asumată de familia fondatoare.
Transavia, un business de familie cu capital integral românesc, este o afacere construită de la zero pe principii și reguli solide, producând de peste 28 de ani cele mai sigure și calitative produse din carne de pui. ”Simplu și eficient, prin Well Made in Romania , dorim să transmitem consumatorilor că ceea ce cumpără nu e doar un pui, ci rezultatul unui anume mod de a face lucrurile. Iar acest mod este posibil doar dând dovadă de integritate în ceea ce facem, evitând orice fel de compromis. Suntem un business de familie, iar în familia noastră, să câștigi respectul celorlalți e o onoare, dar și o mare responsabilitate” declară Theodora Popa, Vicepreședinte Transavia.
***
Despre Transavia
Transavia este unul dintre cele mai reputate business-uri de familie românești, cu o experiență de peste 28 de ani pe piață, timp în care a devenit liderul local al industriei de carne de pui. Companie cu capital 100% românesc, Transavia operează sustenabil cu un model de business integrat vertical pentru a oferi cel mai bun standard de alimentație consumatorilor români și de pretutindeni. Deschiderea permanentă spre inovație în business a contribuit la succesul de care Transavia se bucură astăzi, clasându-se în topul celor mai valoroase companii din România. Calitatea produselor, precum și performanțele atinse, au adus companiei Transavia titlul onorific de Furnizor al Casei Regale a României în anul 2006, precum și o serie de premii naționale și internaționale. În prezent, Transavia are peste 2000 de angajați, 27 ferme de creștere a păsărilor și 4 ferme de producție vegetală, o fabrică de nutrețuri combinate, 3 abatoare performante de ultimă generație și o fabrică de procesare a cărnii. Fermele Transavia sunt localizate în 8 județe din România, în Alba, Cluj, Sibiu, Brașov, Timiș, Mureș, Harghita și Caraș Severin, unde anual se produc peste 70.000 de tone de carne de pui. Produsele companiei se ridică la cele mai înalte standarde de calitate și sunt prezente în majoritatea lanțurilor de retail modern prin brandurile Fragedo și Papane. Peste 25% la sută din producția anuală a companiei merge pe piața de export, în mai multe țări europene, precum Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Olanda, Ungaria, Grecia, Slovacia, Bulgaria, Italia, Spania și Croația.
Mai multe detalii despre Transavia & Fragedo: