Diplomă de excelență din partea Consiliului Concurenței
Compania Transavia a primit miercuri, 15 martie a.c., în cadrul circuitului aniversar organizat de Consiliul Concurenței la Sibiu, diploma de excelență cu ocazia aniversării a 20 de ani de activitate a autorității de concurență.
Evenimentul a avut loc în Sala mare de ședințe a Consiliului Județean Sibiu, iar printre participanți s-au numărat și reprezentanți ai autorităților locale și ai mediului de afaceri din județele Brașov, Alba, Harghita, Covasna și Mureș.
În cadrul evenimentului de miercuri, a avut loc și un seminar în cadrul căruia reprezentanții Consiliului Concurenței au prezentat aspecte concrete ale politicii concurenței și condițiile în care pot fi accesate ajutoarele de stat sau fondurile europene.