„La TRANSAVIA credem că toți consumatorii au dreptul să se aștepte la cele mai înalte standarde de siguranță alimentară, garantate constant și uniform”
07 iunie 2024. Sântimbru, Alba. Cu prilejul Zilei Mondiale Siguranței Alimentare, marcată pe 7 iunie de către Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO), TRANSAVIA, liderul pieței avicole din țara noastră își reafirmă angajamentul și responsabilitatea socială oferind produse din carne de pui de sigure, de calitate superioară. Preocuparea majoră pentru liderul pieței de carne de pui din România pornește de la convingerea că siguranța alimentară nu este negociabilă sub nicio formă și în nicio circumstanță. Siguranța alimentară este esențială pentru sănătatea noastră, a tuturor, fiind totodată o responsabilitate comună, de la producător la distribuitori, la comercianți, autorități și consumatori.
„Ca lider al pieței avicole din România, ne asumăm un rol activ în educarea pieței și în trasarea modelelor de bune practici și în ceea ce privește trasabilitatea și producția de carne de pui în condiții de maximă siguranță și calitate. Pentru echipa TRANSAVIA, calitatea și siguranța alimentului fac parte din angajamentul de responsabilitate socială asumat de toți cei peste 2300 de angajați care fac totul, zi de zi exact așa cum trebuie, de la bob la furculiță. Garantăm astfel siguranța și calitatea produselor noastre. Suntem mândri că nici în anul acesta nu am înregistrat nicio retragere sau rechemare a produselor din motive de siguranță alimentară. Demonstrăm astfel că ne ținem promisiunile zi de zi și că avem o cultură a calității și a siguranței în care toți angajații noștri respectă cele mai stricte protocoale, standarde și norme”, declară Marian Sabău, Director Calitate și Siguranța Alimentului TRANSAVIA.
Folosind cele mai bune practici de igienă și siguranță alimentară, TRANSAVIA face mereu lucrurile exact așa cum trebuie și se asigură că fiecare produs care îi poartă marca ajunge pe masa consumatorilor într-o stare optimă, fără riscuri pentru sănătate, de fiecare dată.
„La TRANSAVIA credem că toți consumatorii au dreptul să se aștepte la cele mai înalte standarde de siguranță alimentară, garantate constant și uniform, indiferent de locul unde mănâncă sau din care cumpără carne de pui. De aceea, fiecare activitate din lanțul nostru de producție integrat 100% vertical, de la bob la furculiță, este atent supravegheată și monitorizată, de la selecția rasei și a părinților de reproducție, la hrănirea păsărilor cu furaje formulate științific și produse în Fabrica noastră de Nutrețuri Combinate, cu cereale cultivate de noi pe cele aproximativ 10.000 de hectare pe teren agricol pe care îl lucrăm, până la procesele de abatorizare, procesare, ambalare și livrare. Aplicăm cele mai bune practici și cele mai stricte standarde de igienă și siguranță alimentară, asigurându-ne că fiecare produs care poartă sigla TRANSAVIA este un simbol al încrederii și calității”, spune Cristina Lupșan, Director Calitate Sector Industrializare TRANSAVIA.
Cum știm că alimentele sunt sigure?
Standardele, bazate pe știință, definesc ce este sigur și ce nu e. Prin aceste standarde sunt identificate limitele acceptabile pentru diverse microorganisme existenți în mâncare, sunt stabilite limite sigure pentru diverse substanțe periculoase care pot intra în mâncare din mediu sau prin procesul de producție. Aceste standarde ghidează aspectele ce țin de igienă, nutriție, inspecția alimentelor, etichetare și multe alte aspecte. Standardele stabilite prin Codex Alimentarius încă de acum 60 de ani protejează sănătatea consumatorilor și asigură practici corecte în comerțul alimentar, iar responsabilitatea pentru aplicarea acestora și pentru siguranța alimentului revine fiecărui actor din întreg lanțul de aprovizionare, de la producători la procesatori, transportatori, comercianți, autorități și până la consumatori.
Ziua Mondială a Siguranței Alimentare aduce anul acesta în prim-plan nevoia de a fi „pregătiți pentru neprevăzut”. Acest slogan (Prepare for Unexpected) rezonează puternic cu contextul actual și subliniază importanța colaborării pe întreg lanțul de aprovizionare, de la producători la consumatori, care trebuie să acționeze cu responsabilitate. În acest context, directorul de Calitate Sector Industrializare TRANSAVIA, reamintește consumatorilor importanța alegerii corecte a alimentelor, oferind câteva îndrumări practice pentru alegerea cărnii de pui sigure și de înaltă calitate:
- „Optați pentru achiziționarea cărnii de pui de la producători de încredere, care respectă riguros standardele de siguranță alimentară și pot furniza informații detaliate despre proveniența și procesul complet de producție al cărnii de pui.
- Verificați proveniența cărnii de pui. Este important să cunoașteți țara de proveniență și producătorul, astfel încât să vă asigurați că animalele au fost crescute în condiții adecvate, că practicile agricole utilizate pentru hrana puilor sunt responsabile și sustenabile, iar abatoarele și fabricile respectă cele mai înalte standarde de siguranță alimentară.
- Acordați atenție etichetei produsului pe care îl alegeți. Asigurați-vă că eticheta oferă informațiile legale obligatorii (denumire produs, lista ingredientelor pentru produsele procesate, cantitatea netă a produselor de bază, valabilitatea produsului sau data limită de consum, numele sau denumirea comercială a producătorului, țara de origine sau locul de proveniență etc. – pentru mai multe detalii consultați Ghidul de Bune Practici în etichetarea și publicitatea cărnii de pasăre de pe site-ul ANPC). Citiți informațiile referitoare la data de expirare, condițiile de păstrare și instrucțiunile de preparare. Este important să urmați aceste indicații pentru a asigura siguranța și calitatea cărnii de pui pe care o consumați.
- Acordați atenție caracteristicilor produselor pe care le alegeți.
- Aspectul trebuie să fie curat, cu suprafața umedă, dar nelipicioasă. În cazul produselor congelate, carcasa nu trebuie să prezinte deformări.
- Culoarea musculaturii trebuie să fie roz-roșiatică, caracteristică, cu consistență fermă și elastică.
- Mirosul trebuie să fie caracteristic, normal.
- În cazul carcaselor congelate glazura de gheată trebuie să fie curată, transparentă, fără nuanță roșiatică.
- Organele (ficat, inimă, pipotă) trebuie să fie bine curățate, să prezinte culoare și consistență normale, nemodificate, cu miros caracteristic.
- Analizați cu atenție mesajele de marketing. Orice afirmație care are scopul de a evidenția diferențele produsului trebuie susținută de argumente și informații verificabile. Este recomandat să alegeți produse de la producători de încredere, care comunică în mod transparent despre tot procesul de producție.
- Asigurați-vă că manipulați corespunzător produsele achiziționate. Este crucial să tratați carnea de pui în condiții igienice și să utilizați ustensile și suprafețe curate atunci când o tăiați și o pregătiți. Este important să gătiți carnea și produsele din carne de pui adecvat, asigurându-vă că acestea ating temperatura internă recomandată indicată pe etichetă.
- Informați-vă cu privire la aspectele legate de siguranța alimentară. Consultați site-uri de încredere, precum Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) pentru a afla cele mai recente informații și recomandări în domeniu. Cu cât sunteți mai bine informat, cu atât veți putea face alegeri mai sigure și mai responsabile”
Calitatea și siguranța produselor TRANSAVIA sunt o carte de vizită și în afara granițelor, unde compania cu capital 100% românesc exportă aproximativ 30% din producția sa, în aproape 30 de țări de pe mai multe continente. Afacere de familie, integrată 100%, TRANSAVIA se distinge ca singurul producător din România care gestionează integral procesul de producție, creștere și prelucrare a tuturor puilor, în facilitățile proprii, putând astfel să garanteze constanță pentru calitatea înaltă și siguranța maximă a tuturor produselor oferite.
TRANSAVIA este singura companie din sector selectată în 2023 de Directoratul General pentru Sănătate și Siguranță Alimentară (DG SANTE) al Comisiei Europene pentru a efectua un audit al sistemului de control în domeniul igienei abatorizării și al respectării cerințelor de inspecție a cărnii în România, în urma căruia a obținut rezultate foarte bune care confirmă faptul că liderul pieței de carne de pui din România respectă riguros standardele de siguranță și igienă. Totodată, TRANSAVIA este singura companie românească care și-a asumat standardele pentru a fi co-semnatară a Codului de Conduită al UE cu privire la Practicile Responsabile Comerciale și de Marketing în Sectorul Alimentar.
Cel mai mare producător de carne de pui din România pune accent pe practicile agricole responsabile și durabile, asigurând în mod transparent prin publicarea Rapoartelor anuale de Sustenabilitate întocmite conform standardelor GRI, că animalele sunt crescute în condiții adecvate și că se respectă cele mai înalte standarde de siguranță alimentară. Pentru mai multe informații despre TRANSAVIA și angajamentul său față de siguranța alimentară, puteți consulta cel mai recent Raport de Sustenabilitate publicat de companie.
Carnea de pui este unul dintre alimentele de bază pe masa românilor, asigurând un aport semnificativ din necesarul zilnic de proteine (aproximativ 50g). Concret, un prânz format din legume și din 200g de piept de pui la grătar furnizează 44g de proteine, iar două pulpe superioare dezosate, fără piele (aproximativ 250g) cu legume asigură un aport de 47g proteine.
Ziua Mondială a Siguranței Alimentare a fost stabilită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în decembrie 2018, fiind marcată anual pe 7 iunie. Această zi este o ocazie importantă pentru a promova producția și consumul de alimente sigure și pentru a atrage atenția asupra riscurilor alimentare.