Transavia a fost distinsă cu premiul pentru excelență în business în cadrul galei Business Review Awards
Compania Transavia a primit premiul pentru „Excelență în Business”, în cadrul celei de-a 11-a ediții a galei Business Review Awards, care s-a desfășurat în București, pe data de 23 Februarie 2016.
Premiul câștigat de Transavia vine ca o recunoaștere a performanțelor și rezultatelor obținute de companie de-a lungul timpului.
“Suntem onorați să primim acest premiu și să ne numărăm printre marile companii care se implică în dezvoltarea mediului de afaceri din România și contribuie constant la creșterea economică a țării. În cei 25 de ani de activitate ne-am străduit să clădim o afacere solidă și să dezvoltăm o serie de programe sustenabile, pentru a veni în sprijinul comunității locale. Acest premiu este deopotrivă și un merit al tuturor angajaților și colaboratorilor noștri care contribuie zi de zi la succesul Transavia.”, a declarat Dl. Ioan Popa, Director General Transavia România.
Criteriile de jurizare care au stat la baza acordării premiului au ținut cont de o serie de indici de performanță, respectiv creșterea business-ului în anul precedent, abordarea unor strategii de dezvoltare durabilă, poziționarea pe piața de profil, dezvoltarea de noi practici în industrie și obținerea unor rezultate remarcabile.
Transavia este singurul producător de carne de pui din România care deține un sistem de producție complet integrat, de la cultivarea cerealelor pentru hrana păsărilor, până la creștere, industrializare și comercializare.
Produsele companiei sunt prezente în majoritatea lanțurilor de retail din țară prin brandurile Fragedo și Papane, iar la export, compania este prezentă în țări precum Marea Britanie, Franța, Spania, Grecia, Croația și Bulgaria.
În anul 2015, Transavia a realizat cele mai mari investiții din istoria companiei pentru proiecte de modernizare, mărirea capacităților de producție, achiziționarea de utilaje noi, construirea a 72 de hale noi pentru creșterea păsărilor, deschiderea un abator nou la Bocșa de 6000 de capete/oră, stații de epurare, platforme ecologice pentru deșeuri, echipamente noi pentru sectorul de creștere și abatorizare, mașini de transport necesare pentru dezvoltarea din următorii ani, mărirea capacității de producție cu 70% a fabricii de nutrețuri combinate.