Transavia sărbătorește 30 de ani pe piața din România printr-o nouă campanie de imagine pentru brandul-fanion Fragedo
Fragedo, brand emblemă al companiei Transavia, este cel mai popular din categoria sa, mereu în topul preferințelor consumatorilor români datorită calității sale, la cel mai înalt nivel, încă de la lansare. Făcut mereu exact așa cum trebuie, puiul Fragedo își reafirmă promisiunea calității premium printr-o nouă campanie de imagine semnată de agenția Mullen România.
„În dezvoltarea conceptului creativ al campaniei, ne-am inspirat chiar din valorile brandului și a reieșit insight-ul: chiar și cele mai obișnuite lucruri, dacă le faci cu pasiune și pricepere, pot fi duse la rang de artă. Campania își propune să le reamintească consumatorilor premisa după care fiecare produs din gama Fragedo este făcut, <<mereu așa cum trebuie>>. Astfel, am pus în scenă o situație des întâlnită, cum este gătitul acasă, în care până și un moment de fredonare a unei melodii anume poate ridica situația la cote înalte. Asemenea rezultatelor obținute de Fragedo în tot acest timp”, a spus Silviu Antohe, Executive Creative Director, Mullen România.
Spotul TV al campaniei de imagine poate fi vizualizat aici.
Puii Fragedo, hrăniți 100% cu cereale din fermele proprii Transavia, sunt apreciați pentru frăgezime și savoare de cei mai exigenți consumatori, având mereu același gust și aceeași calitate, cu valoare nutrițională superioară, indiferent în care dintre variante sunt aleși și gătiți de consumatori: pui grill, piept de pui dezosat, aripioare secționate fără vârf sau ficăței și ciocănele.
„De 30 de ani calitatea produselor noastre excedă cele mai înalte standarde, iar investițiile în inovație, tehnologizare și protecția mediului ne-au consolidat poziția de lider în piața cărnii de pui. Încrederea de care ne bucurăm din partea consumatorilor are la bază promisiunile pe care le ținem zi de zi: calitatea superioară a tuturor produselor noastre, gustul, mereu același, onestitatea și transparența comunicării noastre prin care transmitem consumatorilor ce facem și ce au puii noștri pentru ca ei să poată decide ce e bine să cumpere”, a spus Tulia Cășvean, Director de Comunicare Corporativă și PR, Transavia.
De 30 de ani, în fermele Transavia, puii sunt crescuți cu grijă și sunt respectate cu strictețe toate normele legislative europene, controlând detaliat, de la bob la furculiță, dezvoltarea și bunăstarea păsărilor. Puii cresc natural, într-un ritm normal, datorită condițiilor excelente din ferme și a furajului produs cu cele mai bune ingrediente din fermele proprii.
Companie cu capital 100% românesc, Transavia are un model de business integrat vertical și sustenabil prin care controlează calitatea și siguranța produselor oferite consumatorilor. La 30 de ani de la înființare, Transavia, una dintre cele mai reputate afaceri de familie din România, ocupă, potrivit clasamntului Brand Finance 2021, locul al patrulea în clasamentul celor mai valoroase portofolii de mărci cu o valoare cumulată a portofoliului de 81 milioane de euro. Aproximativ 25% din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene și pe continentul african, în zona Mării Mediterane și în CSI.