Carnea de pui este preferata multora dintre noi. Simpla sa menționare este suficientă pentru ca gândul să ne zboare la tocănițe, fripturi, tochituri, ciorbe și toate celelalte preparate delicioase care se pot pregăti folosind-o drept ingredient principal. Fie că este vorba de aperitive sau de feluri principale, toată lumea le va aprecia. Puțini știu însă că poate fi inclusă și în deserturi delicioase. Ți-am pregătit câteva rețete pe care le poți încerca data viitoare când vrei să-ți extinzi orizontul culinar sau să-ți surprinzi invitații.
Dificultate: Simplă
Timp de preparare: 1h
Număr de porții: 6
Tavuk göğüsü este un desert celebru în Turcia, care conține, printre altele, și piept de pui, deși nu ai putea să-ți dai seama de asta doar gustând-ul. Secretul îl reprezintă modul în care este pregătită carnea de pui înainte de a fi combinată cu restul ingredientelor. Dacă vrei să testezi această rețetă, vei avea nevoie de:
Deși este relativ simplă, este genul acela de rețetă a cărei pregătire trebuie să o începi cu o seară înainte și trebuie să aștepți câteva ore înainte de o gusta. Iată cum se prepară:
Când ești gata să o servești, presară deasupra puțină scorțișoară.
Dificultate: Simplă
Timp de preparare: 2 ore
Număr de porții: 4
De la budincă, vom trece acum la o plăcintă cu pui și fructe. Vei avea nevoie de:
Această rețetă este foarte simplu de preparat. Tot ce trebuie să faci este să combini toate ingredientele într-o oală mare și să le lași să fiarbă la foc mic timp de aproximativ 40 de minute. Când este gata, stinge aragazul și lasă compoziția să ajungă la temperatura camerei. Între timp, preîncălzește cuptorul la 180°C. Întinde o foaie de aluat într-o formă potrivită, adaugă umplutura și așează cea de-a doua foaie deasupra. Pune totul pe o tavă mai mare și dă la cuptor pentru 50-60 de minute. Când este gata, se scoate din cuptor și se lasă să se răcească înainte de a se servi.
Dificultate: Simplă
Timp de preparare: 45 minute
Număr porții: 4
Dacă îți place ciocolata, cu siguranță vei dori să încerci această rețetă de negresă, atât de diferită de cele pe care le-ai mai încercat până acum. Cantitățile de mai jos sunt suficiente pentru 4-5 porții, dar s-ar putea să-ți dorești să le dublezi. Vei avea nevoie de:
Pentru preparare:
Așteaptă să ajungă la temperatura camerei înainte de a servi. Dacă dorești, poți prepara și o glazură de ciocolată pentru decor.
Oricare dintre rețetele de mai sus îi vor impresiona, cu siguranță, pe cei care le vor gusta. Dacă îți plac preparatele cu combinații de arome interesante, ai mai putea încerca rețetele noastre de:
Poftă bună!