Pui Cajun la cuptor: Rețeta pas cu pas | Transavia
Cine suntem
Cine suntemPovestea NoastrăExportLanțul de producțiePentru comunitateNoutățiLucrează cu noi

Pui Cajun la cuptor: Rețeta pas cu pas

Rețetă
Simplă
Gata în
25 min.
Porții
2

La Transavia, fiecare zi este o nouă ocazie de găti o altă rețetă delicioasă cu pui. Iar rețeta de astăzi am întâlnit-o în gastronomia americană și ne-a atras atenția datorită modului inedit de a condimenta carnea de pui, cu ajutorul condimentului Cajun. Pentru cine nu știe ce sunt condimentele Cajun, trebuie să știi că acestea pot fi mai multe amestecuri utilizate în bucătăria Cajun, specifică populației Acadiei, o regiune franceză din America de Nord.

Bucătăria Cajun a apărut din necesitatea coloniștilor de origine franceză, care au trebuit să se adapteze la tot ceea ce le oferea noul lor pământ și este o adaptare a bucătăriei rustice franțuzești. O masă Cajun autentică este, de regulă, gătită în 3 vase: unul pentru orez sau pentru mămăligă, un vas pentru legume și un vas pentru mâncare de bază - carnea.

Condimentul Cajun poate fi folosit pentru orice tip de carne, dar și pentru legume, fiind extrem de versatil și de util în orice bucătărie. Noi astăzi am ales să condimentăm astfel carnea de pui, iar rezultatul este un pui Cajun delicios. Ți-am stârnit curiozitatea? Iată cum îl poți prepara!

Ingrediente pentru pui Cajun

Din ingredientele din lista prezentată mai jos vei obține 2 porții apetisante de pui Cajun la cuptor. Dacă există mai mulți pofticioși la masă poți dubla sau chiar tripla cantitățile de ingrediente. Iată ce trebuie să treci pe lista de cumpărături pentru un savuros piept de pui la cuptor, fraged și aromat:

Ingrediente pentru pui

  • 2 bucăți de piept de pui dezosat Fragedo Duo;
  • 1 lingură și jumătate de unt topit;
  • 1 lingură de condimente Cajun;
  • 1 linguriță de zahăr;
  • 1 lingură de pătrunjel tocat;
  • Ulei;
  • Sare, după gust.

Condimente Cajun

  • 1 lingură de paprika dulce;
  • ½ lingură de paprika afumată;
  • ½ lingură de sare mare;
  • 1 lingură de praf de usturoi;
  • ½ lingură de praf de ceapă;
  • ½ lingură de piper negru proaspăt măcinat;
  • 1 linguriță de oregano uscat;
  • ½ linguriță de cimbru.

Cum prepari pui Cajun după rețeta americană

Știm, poate părea o listă interminabilă de condimente, însă pe majoritatea dintre acestea cu siguranță le ai deja la îndemână în bucătărie. Dacă ai lista completă de ingrediente, atunci nu te vom mai ține în suspans. Hai să gătim împreună cel mai delicios pui Cajun, după rețeta americană de pui fraged la cuptor cu condimente!

  1. Pentru început, amestecă bine toate condimentele menționate în lista de ingrediente într-un castron. Poți folosi acest amestec imediat sau chiar și în decurs de până la 6 luni, atâta timp cât păstrezi amestecul de condimente Cajun corespunzător.
  2. Acum să trecem la prepararea propriu-zisă a rețetei de pui Cajun! Încălzește cuptorul la 215 grade Celsius. Vasul în care urmează să coci puiul se va unge foarte bine cu ulei pe toate părțile.
  3. Cu ajutorul unei pensule de bucătărie, unge bine pieptul de pui cu unt, pe toate părțile. Adaugă apoi peste bucățile de piept de pui condimentul Cajun și zahărul brun, după care freacă bine carnea de pui pe toate părțile cu acest mix. Poți adăuga și sare, dacă o consideri necesară.
  4. Așează puiul Cajun într-un vas pentru cuptor și se lasă să se gătească pentru aproximativ 20 de minute.
  5. La final vei obține un piept de pui fraged și aromat. Presară pe deasupra pătrunjelul tocat și puiul este gata de servire. Simplu, nu-i așa?

Sugestii de servire pentru pui Cajun

Pentru această rețetă poți opta la fel de bine pentru un pui întreg sau un piept de pui feliat Fragedo Deli Sortimente Alese. Condimentul Cajun îi va oferi o aromă excepțională, indiferent de tipul de carne de pui ales.

Dacă vorbim despre modalități delicioase de servire a acestui preparat din bucătăria americană, află că există destul de multe variante. Iată-le pe câteva dintre acestea:

  • Paste cu pui Cajun

Un mod gustos de a servi pui Cajun este alături de o porție apetisantă de paste. Preparați 250 de grame de paste penne conform indicațiilor de pe ambalaj, apoi prepară un sos cremos pentru acestea din 2 căni de lapte, 1 cană de bulion și amestecul de condimente Cajun rămas. În final, se taie în felii puiul Cajun și se transferă peste paste.

  • Salată cu pui Cajun

Prepară o salată dintr-o salată verde, 1 legătură de ceapă verde, un cățel de usturoi, 1 legătură de mărar, 1 legătură de pătrunjel, ulei de măsline, zeamă de lămâie și zahăr. Feliază pieptul de pui Cajun și așează-l peste salată. Va fi un adevărat deliciu!

  • Pui Cajun cu orez

Fierbe o cană de orez conform indicațiilor de pe ambalaj, în apă cu sare. Servește apoi porția de orez alături de puiul Cajun feliat. Pentru un plus aromat, poți adăuga puțin sos de soia în această combinație.

Alte rețete gustoase cu pui din bucătăria internațională

Dacă tot am adus vorba despre carnea de pui gătită într-un mod aromat, mai avem pentru tine câteva rețete îmbogățite cu aromele bucătăriei internaționale. Iată ce delicii mai poți prepara:

Adu și tu aromele gastronomiei americane la tine acasă și prepară pentru cei dragi cel mai delicios pui Cajun, inspirat de bucătăria Cajun. Cu siguranță nu va fi ultima dată când pofticioșii din familie vor dori să se răsfețe cu asemenea gusturi și arome!

POFTĂ BUNĂ!

TRANSAVIA
Povestea noastrăIstoria noastrăFamilia TransaviaPasiunea pentru calitateLucrează cu noi
PORTOFOLIU
FragedoPapane