Fajita de pui și salsa de roșii | Transavia | Transavia
Cine suntem
Cine suntemPovestea NoastrăExportLanțul de producțiePentru comunitateNoutățiLucrează cu noi

Fajita cu piept de pui și salsa de roșii

Rețetă
Medie
Gata în
60 min.
Porții
4

Ingrediente

  • O casoletă de mini fileuri din piept de pui Fragedo Deli
  • 4 tortilla wraps (lipii mexicane)
  • 2 avocado
  • 5-6 roșii chery
  • 2 ardei grași mici de culori diferite
  • Ardei iuți de toate culorile
  • 2 lime pentru zeamă
  • Oregano
  • Pătrunjel proaspăt sau coriandru
  • 2-3 căței de usturoi
  • Chili
  • Boabele de la o rodie
  • Ulei de măsline
  • Sare, piper

Pentru salsa:

  • 200g de roșii cherry bine coapte
  • Fulgi de chili
  • Câteva fire de pătrunjel proaspăt tocat
  • 1 ceapă verde
  • 2-3 căței de usturoi
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • Sare, piper și oregano după gust

Valori nutriționale/porție

  • Valoare energetică: 535 kcal
  • Grăsimi: 20 g
  • Carbohidrați: 60 g
  • Proteine: 32 g

Modalitate de preparare

  1. Tăiem pieptul de pui în fâșii groase de 1cm și-l marinăm 30-45 de minute în sucul de la o lămâie, sare, piper, ulei de măsline și oregano.
  2. Tăiem cubulețe avocado, ardeiul gras, roșiile cherry. Tocăm mărunt 2-3 căței de usturoi, ardei iute verde și roșu și câteva fire de pătrunjel verde sau coriandru. Le punem împreună într-un vas, le stropim cu suc de lime și ulei de măsline, adăugăm sare, piper, fulgi de chili. Amestecăm, acoperim și lăsăm deoparte.
  3. Pentru salsa („salsa roja”), amestecăm 200g de roșii cherry, chili, usturoi dat prin presă, ceapă verde și pătrunjel verde tocat, ulei de măsline, sare, piper, oregano și mărunțim acest amestec la chopper sau îl transformăm într-o pastă omogenă la blender. Îl putem servi crud sau îl putem pune într-o crăticioară și fierbe câteva minute.
  4. Gatim fâșiile de piept de pui marinate pe grătarul încins, la foc temperat, sau într-o tigaie antiaderentă.
  5. Încălzim fiecare tortilla, câte un minut pe fiecare față, într-o tigaie curată sau pe grill, ca să se înmoaie puțin și să se plieze frumos.
  6. Pe fiecare lipie mexicană punem amestecul de avocado și legume, boabe de rodie, iar deasupra, fâșiile rumenite de piept de pui. Împăturim tortilla suficient de strâns încât să putem mușca din ea. Servim cu salsa de roșii. Această rețetă de fajita de piept de pui merge la fel de bine și cu alte sosuri, precum sosul de iaurt sau guacamole.

POFTĂ BUNĂ!

TRANSAVIA
Povestea noastrăIstoria noastrăFamilia TransaviaPasiunea pentru calitateLucrează cu noi
PORTOFOLIU
FragedoPapane