Sărbătorile de iarnă se apropie și știm cu toții că există anumite preparate care sunt de nelipsit pe mesele de sărbătoare. Ei bine, unul dintre aceste preparate este salata de boeuf, mult îndrăgită de familiile de pretutindeni. Înclinăm să credem că mulți dintre voi deja s-au bucurat de gustul acestei rețete deosebite, mai cu seamă că a reprezentat întotdeauna un bun prilej al gospodinelor de a da sens zarzavaturilor și cărnii fierte de vită.
Astăzi, însă, ne vom abate puțin de la salata de boeuf după rețeta originală cu carne de vită și vom prepara rețeta de salată de boeuf cu pui. Promitem să fie la fel de gustoasă, poate chiar și mai puțin calorică decât rețeta autentică cu carne de vită cu os. Iată cum poți prepara și tu rețeta de salată de boeuf cu piept de pui, chiar la tine în bucătărie!
Pentru această rețetă de salată de boeuf nu ai nevoie nici de prea multe ingrediente și nici de pricepere prea mare în bucătărie. Acestea fiind spuse, să vedem ce trebuie să adaugi pe lista de cumpărături și să trecem la treabă!
Ai deja toate ingredientele la îndemână? N-ar strica să faci un mise-en-place pentru a le avea pe toate dispuse pe blatul de lucru. Descoperă în cele ce urmează cum poți prepara cea mai simplă rețetă de salată de boeuf cu pui!
Te întrebi câte calorii are salata de boeuf? Ei bine, cu siguranță mai puține calorii decât salata de boeuf după rețeta originală cu carne de vită. 100 g de mini fileuri de pui Fragedo Deli prezintă următoarele valori nutriționale:
Această rețetă de salată de boeuf este una cât se poate de simplă, comparativ cu rețeta autentică cu carne de vită, însă acest lucru nu înseamnă că nu poate fi simplificată încă puțin. Dacă îți dorești o textură mai fină a salatei de boeuf poți alege să toci carnea și zarzavaturile prin mașina de tocat carne. Însă dacă vrei ca salata ta de boeuf să fie una mai texturată, poți alege să toci zarzavaturile cu ajutorul robotului de bucătărie, pentru mai mult sau mai puțin timp, în funcție de dimensiunile cubulețelor de zarzavat pe care dorești să le obții.
Pentru a reduce timpul de fierbere al cărnii de pui și a zarzavaturilor, poți apela la o oală sub presiune. Astfel, timpul de preparare al rețetei se va reduce semnificativ și nu vei petrece în bucătărie mai mult timp decât este necesar! De asemenea, încearcă să nu exagerezi niciodată cu decorul salatei de boeuf și păstrezi platingul simplu pentru mesele festive. În mod cert vei termina mai repede treaba în bucătărie, dacă nu vei investi timp prețios cu ornatul!
Te-ai distrat preparând această salată de boeuf simplă? Ei bine, dacă ți-au mai rămas câteva mini fileuri de pui Fragedo Deli, n-ar strica să pregătești pentru platourile festive și alte aperitive delicioase cu carne de pui, așa cum sunt chifteluțele de pui aperitiv sau mini fileurile din piept de pui cu roșii cherry.
Bine, nici un stir-fry de pui sau o lasagna de pui cu patru feluri de brânză nu sună altfel decât delicios. Asta dacă aveai în plan să petreci mai mult timp în bucătărie, căutând rețete gustoase pentru cei dragi din familie!