Curs specializare Electrician

Curs de specializare pentru electricieni, Atelierul școală Transavia

Oportunitate de specializare și profesare în meseria de electrician în industrie

Absolvenții de școală profesională sau liceu, indiferent de vârstă, care dețin o diplomă de calificare în meseria de electrician / electromecanic și care nu au profesat (nu au experiență profesională sau au experiență profesională redusă), sunt invitați să se înscrie la modulul de specializare în meseria de electrician întreținere și reparații echipamente electrice industriale.

Atelierul școală Transavia de la Sântimbru (jud. Alba) este dotat cu instrumente și echipamente de lucru și măsură profesionale, iar condițiile de laborator sunt foarte bune pentru desfășurarea activităților teoretice și practice de specialitate, sub îndrumarea unui profesor inginer în domeniul electrotehnic.

Cei care doresc să beneficieze de oportunitatea de a se perfecționa și de a lucra într-un mediu profesionist, vor fi angajați în Transavia cu normă întreagă începând cu 01.10.2020 (la punctele de lucru aferente jud. Alba), iar pentru o perioadă de trei luni vor participa GRATUIT la cursurile de specializare, cu o durată de 4 ore zilnic.

La finalul modulului de specializare, cursanții vor fi încadrați pe postul de electrician la unul dintre punctele de lucru Transavia.

Programa de specializare cuprinde teme precum: norme SSM / PSI, desen tehnic, scheme electrice, terminologie tehnică de specialitate, utilizare materiale electrotehnice și aparate de măsură, instalare, întreținere, depanare echipamente electrice, instalații electrice de iluminat, de alimentare și comandă / forță a mașinilor electrice, instalații de protecție etc.

Nu întârzia să te înscrii pentru unul dintre cele 6 locuri disponibile.

Perioada de înscriere: 04.09.2020 - 25.09.2020.

Informații suplimentare obțineți la nr. 0753.040.200

Formular aplicare